Expoziția care te tachinează și te scoate din zona de confort
Bogdan Ciocodeică, arhitect și designer, e curatorul expoziției Matter Over Data, care a fost găzduită la primul etaj al fostului restaurant CINA din București, la Bucharest Design Festival. Pentru prima dată în poziția de curator, Bogdan povestește cum au arătat culisele expoziției și ce a vrut să transmită publicului.
De Andreea Vîlcu
La etajul 1 al fostului restaurant CINA, expoziția Matter over Data a invitat la intimitate, într-o atmosferă întunecată. Semnată de designeri și arhitecți precum Oláh Gyárfás, Radu Abraham, Cristian Corvin, studioul Ars Ana, AÉ02, expoziția Matter over Data a fost destinată tuturor. Bogdan Ciocodeică, arhitect și designer, și curatorul Matter Over Data, spune că a construit expoziția ca un moment de ruptură, menit să scoată publicul din zona de confort.
„Nimeni nu iese voit din zona de confort”, explică Bogdan. „Și scoaterea din zona de confort de obicei e întâmpinată cu rezistență. Dar în același timp apare procesul ăsta de repoziționare. Vrei, nu vrei, ți s-a luat ceea ce tu cunoșteai până în momentul respectiv, ți se pune în față lucrul ăsta, care e un extraterestru pe care tu nu știi cum să-l gestionezi și, fără să-ți dai seama, te forțează să revizitezi ceea ce știai și să încerci să găsești sau să deslușești ceea ce ți se pune în față, să cauți un sens. Și poate să-ți placă, poate să nu-ți placă, dar procesul în care tu ești pus, să iei o poziție, se declanșează oricum.”
Expoziția a făcut parte din formatul BDF Professional Local și a fost gândită pe mai multe paliere. În primul rând, face parte dintr-o triadă: în 2026, focusul este pe designerii români, iar Bogdan și-a dorit să arate că există profesioniști români care produc obiecte la același nivel cu arhitecții și designerii din străinătate, la care ne uităm cu admirație. „Mi-am dorit ca atunci când oamenii intră în expoziție, să simtă că ar putea să fie oriunde în lume, la New York, Copenhaga, București. E la fel de valoroasă, valabilă și actuală oriunde în lume.”
Un palier privește tema Matter Over Data, prin care Bogdan a propus o întrebare, însă expoziția nu-și propune să dea un răspuns definitiv, cu toate că acesta este evident.
„Atât timp cât nu putem să ne încărcăm în cloud conștiința, noi suntem și vom fi legați de lumea materială și lucrurile din jurul nostru influențează viața pe care o ducem, deși noi trăim foarte mult în virtual și în online. E mai mult decât orice, o întrebare așa retorică pe care o adresez și cumva invit publicul să și-o adreseze împreună.” Un alt palier pe care operează expoziția este dorința de a pune reflectorul pe acești profesioniști și de a explica publicului o realitate dificilă, pe care arhitecții și designerii o resimt.
„România este o țară în care e foarte greu să poți să faci niște lucruri la același nivel cu ce se întâmplă afară”, explică Bogdan. „Când vorbim de design interior, vorbim de niște bugete infinit mai mici, vorbim de o clasă de beneficiari care abia acum se trezesc și încep să aprecieze niște lucruri și încep să rezoneze cu niște lucruri și în sfârșit se văd roadele călătoritului, dar e încă la început.”
Bogdan și-a dorit să arate arhitecți și designeri a căror muncă a fost recunoscută în publicații de nișă precum Yellow Trace, Dezeen sau Artdaily, alături de alți colegi de breaslă din străinătate, cu bugete exponențial mai generoase și care operează și în societăți mai dezvoltate și mai familiarizate cu designul.
Precum în Franța, unde există instituții de stat în subordinea Ministerul Culturii, cum este Mobilier National, care anual face o achiziție din cele mai bune piese de mobilier ale designerilor. „Nivelul de investiție este de neconceput față de ce se întâmplă aici”, povestește Bogdan, „unde de fapt designerii fac pe banii și pe cheltuiala lor, se străduiesc și nu au cu cine.”
De aceea, Bogdan își propune ca expoziția să arate o fațetă opusă a fast designului, o întoarcere la alte valori. Ca acum 100 de ani, când piesele de mobilier mid century erau moștenite din generație în generație, și care acum la licitații ajung să coste și zeci de mii de euro. „Ăsta e genul de design pe care vrem să-l promovăm și e o diferență foarte mare și e greu să-l facem în România. Și cu toate astea, el se face și oamenii trebuie să vadă și aspectul ăsta și să înțeleagă că piesele respective sunt și mai valoroase decât văd ei la un prim contact.”
Expoziția a setat un cadru intim pentru fiecare vizitator să exploreze obiectele. Spre deosebire de alte expoziții luminoase, deschise, Matter over Data a fost întunecată. Fără lumină naturală, reflectorul a fost concentrat pe obiect, astfel încât să creeze iluzia unui raport cât mai intim cu obiectul privit. Un al doilea aspect cu care Bogdan s-a jucat, e materialitatea obiectelor. Texturile diverse au invitat la atingere și experiment, care însă nu au fost posibile. De la canapeaua catifelată în care ești nerăbdător să te afunzi, la metalul rece al unor mese și scaune pe care ți-l imaginezi, la luciul corpurilor de iluminat pe care te stăpânești să-l atingi.
„E o expoziție foarte muzeală, nu lăsăm publicul se interacționeze. E aproape un fel de tachinare în care obiectele alea sunt foarte tactile și îți sugerează tot felul de gânduri și senzații și vrei să pui mâna pe obiectul ăla și tu nu poți să faci asta. Așa, rămâi agățat cu gândul la obiectul ăla versus a putea să-l experimentezi până la capăt. E o doză de teasing și atunci e acest longing care se creează față de obiectul respectiv și acel germene care rămâne agățat în mintea ta”.
De la invitațiile de participare, până la ușile deschise ale expoziției, unii designerii au avut în jur de șapte luni în care să creeze un obiect de la zero. După ce a discutat cu fiecare în parte și au hotărât ce vor produce, Bogdan a colaborat cu Attila Kim Architects pentru arhitectura expoziției. „Pentru că trebuia să știm, avem un scaun sau avem o canapea? Avem o lampă sau avem o comodă? Obiecte diferite au nevoi diferite și dimensiuni diferite.”
Unele dintre obiectele din expoziție, cum ar fi lucrarea studioului Ars Ana, sunt mai puțin obiecte clasice și mai mult niște exprimări artistice ale designerului, iar piesele respective pot ulterior să capete o funcționalitate. Spre exemplu, lucrarea realizată de Ana Gurduza, „21 de grame ale lumii. Raport dintr-un secol găsit în cioburi”, reunește 21 de fragmente ca o metaforă a relicvelor sufletului contemporan prins în materie – piesele păstrează memoria unui întreg dispărut: perete, covor, frescă sau hartă rituală.
„Cred că, uneori, tocmai asta face interesant, să învățăm să trăim cu niște obiecte care nu se definesc foarte răspicat a fi X sau Y ca funcționalitate. Pentru că asta le face să fie mai speciale și cred că asta ne face pe noi, utilizatorul acelui obiect, să încercăm să-i găsim valența potrivită pentru noi.”
Asta e și parte din jocul materie versus date, în care materialitatea poate fi una tactilă, dar și abstractă, care vine din funcțiune sau lipsa de funcțiune, în care privitorul îi acordă importanța obiectului respectiv, el îl investește cu un anumit rol.
Dincolo de componenta designului de obiect, expoziția a fost formată și din fotografii care ilustrează diverse locații semnate de arhitecți și designeri precum Andreea Cornilă, Corvin Cristian, Anda Zota și Elena Viziteu. Fiecare fotografie înrămată e însoțită de textul curatorial, și el înrămat, gândit ca un exponat.
Procesul curatorial a fost o bucurie pentru Bogdan: de la selecția unor nume care să aibă un portofoliu în spate și în care să aibă încredere că-și vor trăi procesul creativ, până la conversațiile despre direcția expoziției sau discuțiile individuale. „Am redescoperit cu foarte mare bucurie o fațetă a breslei de care cred că uitasem.”
Bogdan crede că e destul de greu măsurat succesul unor astfel de expoziții sau cel puțin e greu să faci asta imediat. Pentru că orice proces de educație necesită timp și asta e ce face expoziția, cu ajutorul festivalului. „Poți să faci un lucru cât poți tu de bine și să speri că ceea ce ai făcut va avea reverberații și se va simți la un moment dat peste un timp fix. De fapt, ce se întâmplă acum din punctul meu de vedere e un proces lent de educare a publicului, lucru care nu poate fi cuantificat imediat.”
Însă i-ar plăcea ca publicul să plece cu un semn de întrebare, cu niște piese în minte, cu ceva care îi frământă. Tocmai pentru că astfel de festivaluri dedicate arhitecturii și designului ajută la o formă de educare în astfel de domenii. Mai ales într-o țară în care nu există un muzeu al design-ului sau un muzeu al arhitecturii și avem sute de ani de cultură care trebuie recuperați. Parte din problemă își găsește rădăcinile în educație – s-au desființat școlile profesionale, iar cei pasionați se angajează și lucrează în ateliere, învățând meserie de la cei mai în vârstă. Bogdan oferă din nou exemplul Franței, unde Mobilier National are în colecție piese din 1600 până astăzi, iar întreaga istorie a franței poate fi urmărită prin această evoluție.
Pentru că realitatea e că designul de calitate costă. Costă să-l produci, costă să-l cumperi. „Pentru că alternativa ieftină o vedem în magazinele de mass-market, foarte ieftine și accesibile, dar care ulterior trebuie schimbate periodic.”
Bogdan argumentează că România nu e o țară care să-și permită neapărat atât de mult design, iar parte din problemă o reprezintă și acel sector al educației „Ca să poți înțelege cum funcționează lucrurile în materie de design și să poți să consumi un anumit tip de design, îți trebuie un anumit tip de educație și de cultură care să se câștigă încă de mic din familie și de-a lungul a mai multor generații. E un mix în care e nevoie de resurse din toate punctele de vedere, atât financiare, cât și educație.”