Legături chimice - cum am ajuns să privim orașul prin industriile sale
Cum poate contribui designul în înțelegerea economiei unui oraș?
De Oana Simionescu
Design Signals nu a început cu chimia. A început cu o întrebare pe care ne-am pus-o în 2022, înainte de lansarea programului Bright Cityscapes (azi Design Signals): ce este relevant să construiești, ca instituție culturală, într-un oraș precum Timișoara?
Întrebarea părea simplă. În realitate, ne-a obligat să ne uităm dincolo de sectorul cultural și să încercăm să înțelegem mecanismele care modelează orașul în prezent. Știam că Timișoara are o identitate industrială puternică. Știam că este un oraș al inginerilor. Știam că Universitatea Politehnica joacă un rol esențial în dezvoltarea sa. Ceea ce nu înțelegeam suficient era cum sunt conectate toate aceste lucruri și care sunt ingredientele care susțin această realitate.
Din acest motiv, împreună cu Norbert Petrovici și Martina Muzi, și în parteneriat cu Universitatea Politehnica, am început acest program cultural prin a studia economia Timișoarei și evoluția acesteia în ultima sută de ani.
Cercetarea realizată în 2023 a arătat că peste 40% din cifra de afaceri a zonei metropolitane este generată de industrie, iar dezvoltarea orașului a fost și este este strâns legată de producție și de cunoașterea tehnică.
Legendă foto: Echipa extinsă (și incompletă) a ediției Legături Chimice a Design Signals. FOTO: Mihai Toth
Astfel, economia metropolitană a Timișoarei este organizată în jurul industriei și al serviciilor asociate acesteia, iar efectele sale depășesc cu mult spațiul fabricilor. Industria structurează mobilitatea zilnică a zecilor de mii de navetiști, influențează dezvoltarea localităților periurbane, susține consumul urban și contribuie indirect la formarea publicului pentru educație, cultură și servicii. În acest sens, industria nu este doar un sector economic, ci una dintre infrastructurile care organizează viața metropolitană în ansamblu.
Privită din exterior, Timișoara este adesea descrisă prin patrimoniul său arhitectural, prin multiculturalitate sau prin dinamica sectorului IT. Cercetarea ne-a deschis însă o altă perspectivă: un oraș construit și transformat de industrie, încă din perioada Imperiului Austro-Ungar, consolidat prin marile investiții industriale ale secolului XX și reconectat la economia europeană prin valurile de investiții străine de după 1990.
În perioada socialistă, dezvoltarea economică a Timișoarei s-a bazat pe lanțuri de producție integrate care conectau agricultura, textilele, pielăria și industria chimică. Începând cu anii ’70, industria chimică devine una dintre direcțiile strategice de dezvoltare, susținând tranziția către produse cu valoare adăugată mai mare și consolidând rolul orașului în economia națională. După 1990, această infrastructură industrială și cultura inginerească acumulată în jurul ei au contribuit la transformarea Timișoarei într-unul dintre principalele centre de producție și investiții din România.
Legendă foto: Expoziția ”Mirroring the ecosystem” din cadrul programului Bright Cityscapes, în februarie 2023, la FABER. Expoziția a avut rolul de a prezenta un extras din cercetarea despre economia Timișoarei împreună cu o colecție de produse ale industriei timișorene de azi. Artefactele sunt prezentate cu ajutorul unui mobilier realizat în parteneriat cu Flex (care au realizat structurile metalice după desenele Martinei Muzi, folosind elemente modulare pe care în mod convențional le folosesc pentru a-și produce propriul mobilier pentru liniile de producție) și cu Azur (care realizează și aplică, în colaborare cu noi o rășină epoxidică special pentru acest mobilier). FOTO: Seba Tătaru
Am început deci prin a ne întreba cum poate fi înțeleasă economia unui oraș și apoi am adăugat o întrebare complementară: ce poate face designul într-un astfel de context? Mai precis, cum poate designul să contribuie la înțelegerea unor sisteme economice și sociale complexe și ce forme de cunoaștere poate produce în dialog cu acestea?
Pentru Martina Muzi, curatoarea programului, răspunsul a luat forma unei metodologii de lucru, a cărei prime părți o numim mirroring the ecosystem. Conceptul provine din ideea de oglindire a unui sistem prin observare, participare și reflecție. Nu este vorba despre reprezentarea fidelă a realității și nici despre producerea unei imagini complete. Mai degrabă, despre construirea unui portret deschis al unui ecosistem prin acumularea unor perspective diferite: economice, antropologice, materiale, tehnologice și culturale.
În acest sens, Design Signals nu studiază industrii pentru a le documenta, ci pentru a le înțelege prin multiple forme de cunoaștere și pentru a crea contexte în care aceste forme de cunoaștere se pot întâlni.
Automotive, textile, chimie, agricultură și construcții nu reprezintă doar temele succesive ale programului. Privite împreună, ele descriu cinci moduri de a înțelege relația dintre resurse, cunoaștere și teritoriu. Fiecare dintre aceste industrii produce atât bunuri și valoare economică, cât și limbaje, infrastructuri, forme de organizare și moduri specifice de a imagina viitorul. Pentru noi, designul a devenit instrumentul prin care aceste sisteme pot fi observate, puse în dialog și reinterpretate. Industria chimică s-a dovedit probabil cel mai dificil și, în același timp, cel mai relevant teritoriu de cercetare.
Legendă foto: Expoziția ”Legături Chimice” din cadrul programului Design Signals, în toamna lui 2025, la FABER. Imaginea prezintă câteva dintre straturile de explorare ale expoziției: în spate infograficele realizate de studio-ul Krisenstab în baza cercetării lui Norbert Petrovici, explică evoluția celor mai importante produse din industria chimică în anii 60 până în prezent - ilustrând o industrie care importă de două ori mai mult decât exportă, și care exportă preponderent produse cu complexitate redusă și importă produse complexe. Dar ce mai ilustrează este și adaptarea industriei chimice la noua sa realitate - respectiv subordonarea sa la industriile agro-alimentare și automotive. În față, se observă masa cu materiale colectate, realizată de Alexandra Spiridon din același sistem de producție al mobilierului pentru industriei și din biscuiți de gresie colectați de la fosta fabrică Sanex din Cluj. Cel mai în față se poate observa lucrarea designerei Audrey Large în colaborare cu BergBanat și Nutechnologies, care lucrează cu relația poetică și chimică dintre cele două metale ce participă la procesul de zincare. FOTO: Alex Todirică
Pentru noi, această cercetare a schimbat fundamental modul în care priveam orașul. În locul unei imagini construite exclusiv prin spații, clădiri și instituții, a apărut imaginea unui ecosistem complex de producție, cunoaștere și infrastructuri. Am început să înțelegem că orașele pot fi citite nu doar prin ceea ce este vizibil, ci și prin sistemele care le fac posibile.
Această nouă perspectivă a devenit baza pentru construcția programului Design Signals, respectiv a fundamentat selecția temelor edițiilor de după 2023: textile, chimie, agro-alimentară și construcții.
Mulți dintre specialiștii pe care i-am întâlnit, o descriu drept „industria industriilor”. Formula este revelatoare. Spre deosebire de alte sectoare productive, chimia nu produce în principal obiecte recognoscibile, ci materiale, compuși și procese care devin parte din alte produse. Ea se regăsește în agricultură, în construcții, în energie, în medicină și în aproape toate obiectele care alcătuiesc viața contemporană. Tocmai această omniprezență o face greu de observat.
Dar ceea ce am descoperit pe parcursul cercetării este că invizibilitatea sa nu ține doar de produsele pe care le generează. Industria chimică este și una dintre cele mai complexe infrastructuri de cunoaștere ale economiei contemporane. Ea depinde simultan de cercetare fundamentală, de laboratoare, de procese de certificare, de infrastructuri energetice, de politici publice și de sisteme industriale extrem de sofisticate. Cu cât încercam să înțelegem mai bine acest sector, cu atât devenea mai clar că adevăratul său produs nu este doar materialul, ci relația.
Tema interdependenței, care a stat la baza ediției Legături Chimice, nu a fost astfel doar o alegere curatorială. Ea s-a impus din însăși logica industriei. Cu fiecare fabrică vizitată devenea evident că niciun proces nu există izolat. Materiile prime depind de infrastructuri logistice, producția depinde de energie, inovația depinde de cercetare, iar cercetarea depinde de sisteme complexe de finanțare și transfer tehnologic. Înțelegerea chimiei însemna inevitabil înțelegerea unei rețele de dependențe. Pentru a explora această complexitate, am petrecut aproximativ jumătate de an vizitând peste 25 de fabrici, laboratoare și spații de exploatare a resurselor din România. Uitându-mă înapoi, cred că cea mai valoroasă parte a procesului nu sunt doar informațiile colectate, ci mai ales conversațiile.
Cu Martina și Norbert povestim adesea despre rolul oralității în producerea cunoașterii. Multe dintre lucrurile pe care le-am aflat nu puteau fi găsite în rapoarte, studii sau baze de date. Ele circulau prin experiența oamenilor: cercetători, ingineri, manageri, tehnicieni sau muncitori. Într-o perioadă dominată de indicatori și date, conversația a devenit pentru noi un instrument de cercetare în sine.
În același timp, una dintre concluziile cele mai surprinzătoare ale cercetării a fost că problema industriei chimice românești nu este lipsa competențelor. România continuă să producă cercetători, ingineri și expertiză. Ceea ce lipsește adesea sunt mecanismele care conectează aceste forme de cunoaștere între ele. În multe dintre discuțiile purtate în fabrici, am avut impresia că provocarea principală nu este producerea cunoașterii, ci circulația ei. Aici intervine designul.
În Design Signals, cercetarea nu precede proiectele de design, ci se dezvoltă împreună cu ele. Designerii participă la vizite, intră în dialog cu companii și cercetători, lucrează cu materialele colectate și își reformulează constant propriile întrebări. Cercetarea internă a echipei și cercetarea dezvoltată de designeri evoluează simultan, influențându-se reciproc.
Acest lucru schimbă fundamental rolul designerului. El nu mai este doar autorul unui obiect sau al unei forme, ci devine investigator, traducător și mediator între sisteme de cunoaștere diferite.
Designerii invitați în program provin din practici foarte diverse: design informațional, cercetare materială, design grafic, instalație, fotografie, arhivare, performativitate sau experiment tehnologic. Ceea ce îi unește nu este un limbaj formal comun, ci interesul pentru explorare și capacitatea de a formula întrebări prin intermediul designului.
Unele proiecte dezvoltate în cadrul ediției Legături Chimice au explorat fluxurile invizibile ale poluării și infrastructurile care le monitorizează. Altele au investigat materiale reziduale și posibilitățile reutilizării lor. Altele au urmărit traseul unei resurse prin multiple procese de transformare. În toate cazurile însă, proiectele au funcționat ca instrumente de explorare, și nu ca ilustrații ale unor concluzii deja formulate. Această dimensiune este esențială pentru modul în care înțelegem expoziția.
Legendă foto: Lucrarea designerei Gaia D’Arrigo în colaborare cu antropologul Marius Alexianu, Salrom și Prizma, ce vorbește despre sare ca resursă pentru evoluția noastră ca civilizație, de la prezervarea hranei, la sănătate și industrie. În spate, pe cele trei ecrane sunt 3 incursiuni jurnalistice despre impactul ecologic al industriei, realizate de Patricia Cîrtog și Marian Ignat, vizualizate de designera Susanna Tomassini și narate de actrița Christine Cizmaș. Cele 3 video-uri prezintă 3 tipuri diferite de companii din industrie: exploatarea resurselor (Cuprumin), prelucrarea resurselor în produse chimice (Chimcomplex) și distribuirea produselor către restul industriilor (Brenntag). FOTO: Alex Todirică
Expoziția funcționează ca o formă de publicare. Fotografia, interviul, arhiva, obiectul, experimentul material, vizualizarea de date sau instalația devin modalități diferite de a prezenta și activa cunoașterea acumulată. Expoziția nu încearcă să ofere răspunsuri definitive și nici să reprezinte exhaustiv industria chimică. Ea propune mai degrabă un portret fragmentar și deschis al unui ecosistem complex, invitând publicul să construiască propriile conexiuni și interpretări. Poate că aici se află și una dintre cele mai importante contribuții ale designului astăzi.
Nu doar în capacitatea sa de a produce obiecte noi, ci în aceea de a construi perspective. De a face vizibile relații care altfel, rămân ascunse. De a conecta oameni, instituții și forme de cunoaștere care operează în mod normal separat. De a transforma informația în experiență și complexitatea în conversație.
Legendă foto: Lucrarea designerei Benedetta Pompili - care primește o serie de produse reziduale din industrie (reziduuri din procesul de zincare și din cel de prelucrarea a pietrei) dar și concentrat de cupru. Designera realizează o lucrare ce propune o colecție de expresii vii ale acestor reziduuri sub forma glazurii ceramice. În spatele meselor ceramice, se poate observa eseul fotografic realizat de Alex Todirică, ce surprinde fabrici din industria chimică din România, așa cum le-am găsit în 2025. FOTO: Alex Todirică
De la început, Design Signals nu și-a propus să vorbească doar despre Timișoara. A încercat să înțeleagă cum poate fi citită economia globală printr-un loc concret și cum pot fi formulate întrebări relevante la scară internațională pornind din realități locale. Industria chimică este un exemplu perfect: un sector profund ancorat în teritoriu și, în același timp, dependent de rețele globale de resurse, cunoaștere și capital.
Într-o lume definită de sisteme din ce în ce mai complexe și interdependente, designul poate funcționa ca o practică de construire a relațiilor. Nu ca substitut pentru cercetare, industrie sau politică publică, ci ca spațiu în care acestea se pot întâlni. Iar Legături Chimice este, în esență, o încercare de a exersa această posibilitate.
